Cetatea Râșnov

Cetatea Râșnov este monument istoric național clasa A.

Cetatea Râșnov este monument istoric național clasa A. Această valoare istorică națională este proprietatea orașului Râșnov.
În perioada 2000-2008, cetatea a fost administrată de firma privată SC DRUMURI PUBLICITARE, proprietatea familiei Drera. Sfidănd legea și istoria României, firma condusă de italianul Alberto Drera a distrus ireversibil o mare parte din cetatea Râșnov. Scopul urmărit de firma privată: profitul cu orice preț, prin transformarea cetății în cârciumă și pensiune turistică.
"Opera" perioadei Drera este marcată în cetate cu BULINĂ NEAGRĂ: construcțiile ilegale, inventate, siturile arheologice distruse, așa-zisa "restaurare", după care se prăbușesc zidurile medievale sufocate de betoane, ferestre tip Vellux.
Înainte de anul 2000, Cetatea Râșnov era în ruină, însă zidurile erau autentice și sub pământul său erau păstrate valori istorice extraordinare. În perioada 2000-2007, ruina a fost betonată și distrusĂ cu excavatorul. În câțiva ani, SC Drumuri Publicitare a reușit să distrugă secole de istorie.
Comunitatea râșnoveană a oprit acest "seism" cultural la 3 iulie 2008, când Primăria Râșnov a recuperat cetatea.

Telefon:  0268.230.115   \  E-Mail:secretariat@primariarasnov.ro  \  Adresa:Str. Piata Unirii, nr. 12, Localitatea Rasnov, Judetul Brasov